„S-a răsturnat o autobetonieră pe un trotuar în București. Crezi că poți ajunge să vezi ce s-a întâmplat? „
Așa suna un sms primit și în mod automat m-am întrebat, oare a fost rănit vreun pieton?
Oare șoferul a pățit ceva?
Șoferul purtase centura și rămăsese suspendat în ea.
Până să ajung la locul accidentului aveam să aflu că nu a fost rănită nicio persoană.
Zona în care avusese loc accidentul nu era una foarte circulată, însă informația inițială era corectă.

Autobetoniera era răsturnată pe partea dreaptă a drumului pe trotuar într-o zonă unde era o curbă la stânga.
În alte condiții la pagubele materiale se puteau adăuga fie un șofer care nu ar fi purtat centura de siguranță și/sau pietoni aflați în zona respectivă.

Am reprezentat schița accidentului alăturat.

Am găsit șoferul ținându-se cu mâinile de cap și spunând că nu avea viteză și că a auzit o trosnitură în partea stângă spate și că a simțit că spatele autobetonierei pleacă spre dreapta el nemaiputând să o controleze.
La prima vedere, abordarea acelei curbe cu viteză era cauza principală pentru care se răsturnase autobetoniera.Totuși, autobetonierele au un risc de răsturnare mai ridicat față de alte tipuri de camioane fiindcă:
- au centrul de greutate mai sus și acest centru de greutate se schimbă frecvent;
- betonul proaspăt este fluid și în cazul unei frâne mai puternice, betonul vine în față;
- mixerul transmite și el o mișcare specifică prin rotația lui și prin faptul că amestecă betonul fluid.

În cadrul analizei evenimentului (despre analiza evenimentelor pentru a învăța din greșeli am scris aici) am mers puțin mai departe de zona în care pui totul pe seama erorii umane și practic dai vina pe șofer.

Din perspectiva drumului și a pregătirii traseului aveam să observ la fața locului că acea curbă fiind într-o zonă nu foarte circulată nu era semnalizată corespunzător (limitare de viteză și atentie curbă la stânga).
De asemenea, era prima cursă pentru acest șofer pe acest traseu. Din cele două situații combinate a fost posibilă apariția surprizei în acea curbă.
O altă lecție în urma evenimentului a fost aceea de a verifica îmbinările dintre șasiu și mixer (o zonă cumva ignorată), astfel am găsit multe autobetoniere cu probleme care necesitau refacerea sudurii.

Consecințele în acest caz au fost strict materiale și împreună cu Marius Constantinescu- Director Daune la Leader Team Insurance Broker am făcut o simulare a pierderilor care însumează 137.000 de Lei:
- operațiunile de evacuare și repunere a autobetonierei pe roți ajung undeva la circa 16.000 de lei.
- beton pierdut – 2.000 de lei
- înlocuire cabină – 69.000 de lei
- înlocuire mixer (de la momentul accidentului până la repunerea acesteia pe roți a durat 7 ore, timp în care betonul s-a întărit) – 45.000 de lei
- alte reparații – 5.000 de lei
La cheltuielile de mai sus putem adăuga și lipsa veniturilor timp de 3 luni cât timp mașina este în reparații. Există mai multe straturi de protecție atât pentru oamenii afectați, cât și pentru afacere în sine. Despre partea de prevenție din perspectiva siguranței în muncă revin mai jos. În ceea ce privește partea de afacere, ca administrator al unei companii ți-ai permite o pierdere de 137.000 de lei? Lipsa unei asigurări Casco te poate face să plătești din buzunar acești bani sau să renunți la partea aceasta de afacere. Dacă afectezi publicul s-ar putea să existe un risc mare de faliment în cazul în care apare un proces îndreptat către companie (există cazuri în România!).
Din perspectiva modului de conducere a unei autobetoniere am întâlnit șoferi și administratori de companii de transport care considerau că transportul betonului este un transport normal. Cu siguranță nu este! Transportul betonului nu se aseamănă cu alte tipuri de transport fiindcă autobetonierele au unicitatea lor datorită capabilităților de manevrare și frânare.
Luând în calcul cele de mai sus, adăugând și faptul că autobetonierele circulă în zone urbane aglomerate unde întâlnim categorii de public vulnerabile (pietoni, bicicliști), condusul unei autobetoniere ar trebui să aibă în spate mai mult decât atestatul profesional și permisul de conducere categoria C.
Există o serie de instruiri privind conducerea defensivă în România, puțin cam generală și timidă. Aceste instruiri sunt accesate preponderent de companiile mari.
Observând această nevoie de instruire, împreună cu Mark Cowan de la Uk Truckmixer Training, aducem în premieră în România o serie de cursuri dedicate exclusiv șoferilor de autobetoniere.

Dacă ești interesat de un astfel de curs trimite-mi un email la sorin@isafety.ro.